Cum scăpăm de furnicile intrate în casă

A sosit primăvara şi odată cu ea, în casa au început să se strecoare câteva furnici, ademenite de fructele lăsate pe pervaz de copii.

Există unele condimente, precum scorţisoara şi turmericul, care se crede că îndepărtează furnicile, dar noi nu am avut în trecut mare succes cu ele. Aşa că, anul acesta, am cercetat căi alternative şi eficiente, altele decât pesticidele. Pentru că, nu-i aşa, nu dorim să încărcăm casa cu substanţe sintetice toxice pentru organism.

Atunci când o furnică găseşte resturi de mâncare, trasează o urmă de la mâncare la cuib folosind un marcaj cu feromoni. Alte furnici, care miros cu antenele lor, urmează apoi acel traseu. Unele arome botanice interferează cu aceste trasee marcate cu feromoni, iar cele mai eficiente în acest sens sunt:

  1. Uleiul esenţial de mentă (Peppermint Essential Oil)

Nu numai că acesta funcţionează în îndepărtarea furnicilor, dar are şi un miros răcoritor şi parfumat. Este folosit adesea pentru a ne da vioiciune şi claritate mentală. Este chiar un ulei pe care ţi-l doreşti în preajmă!

  1. Uleiul esenţial de arbore de ceai (Tea Tree Essential Oil)

Este un ulei esenţial minunat bun la toate, pe care este bine să-l avem la îndemână. Poate fi folosit ca dezinfectant în soluţiile naturale de curăţenie preparate acasă sau ca antiseptic general.

  1. Uleiul esenţial de cuişoare (Clove Essential Oil)

Pe lânga faptul că acest ulei întrerupe traseul lăsat de furnici, uleiul de cuişoare omoară furnicile, dacă acestea intră în contact cu el. Eugenolul este o componentă a uleiului de cuişoare, care reprezintă un insecticid cu acţionare rapidă la contact. Este eficient pentru îndepărtarea unei varietăţi de dăunători care pot apare în casă: gândaci de bucătărie, furnici, acarieni, muşte, viespi, păianjeni, greieri sau purici. Poate fi folosit şi ca insecticid împotriva unor insecte care atacă plantele ornamentale precum afidele sau acarienii. Eficacitatea eugenolului se estompează repede, deși mirosul de cuișoare va persista. De aceea, produsele pe bază de eugenol sunt considerate pesticide cu risc minim de contaminare a mediului sau a utilizatorilor.

Sfat: Uleiul esenţial de cuişoare funcţionează cel mai bine când se amestecă cu un alt ulei. Acesta este foarte puternic şi de aceea te sfătuiesc să foloseşti cantităţi mici de ulei esenţial de cuişoare.

  1. Uleiul esenţial de portocale sau lămâie (Orange sau Lemon Essential Oil)

Uleiurile esenţiale de citrice conţin d-limonen, care este toxic pentru furnici. D-limonen-ul neutralizează urmele lăsate de furnici, iar uleiurile esenţiale de portocală, lămâie, grapefruit sau amestecul Citrus Fresh conţin toate d-limonen.

Alte uleiuri esenţiale eficiente pentru îndepărtarea furnicilor este uleiul esenţial de lemn de cedru (Cedarwood Essential Oil) sau cel de scorţişoară (Cinnamon Bark Essential Oil).

Pune câteva picături dintr-unul din aceste uleiuri esenţiale pe un ghemotoc de vată sau pe o dischetă din bumbac şi şterge cu acesta plintele de pe podea, pervazuri sau alte puncte de intrare preferate de furnici. Poţi lăsa o dischetă infuzată cu unul din aceste uleiuri esenţiale în dulapuri sau pe alte suprafeţe, unde este cazul. Repetă această operaţiune o dată la câteva zile, până când furnicile au dispărut complet.

De asemenea îţi ofer o reţetă de spray natural, foarte eficient împotriva furnicilor:

Spray contra furnicilor

Ingrediente:

  • 1/4 pahar de apă distilată sau purificată
  • 1/4 pahar cu alcool (poţi înlocui cu votcă) necesar pentru a ajuta uleiurile esenţiale să fie dispersate în apă. Dacă    nu ai alcool, poţi folosi doar apă şi amesteci bine înainte de fiecare utilizare.
  • 15 picături de ulei esenţial de mentă
  • 15 picături de ulei esenţial de arbore de ceai
  • 7 picături de ulei esenţial de citrice (portocală, lămâie, grapefruit sau Citrus Fresh)
  • Opţional 1-3 picături de ulei esenţial de cuişoare

Instrucţiuni:

Toarnă toate ingredientele într-un recipient mic din sticlă cu pulverizator. Închide recipientul şi agită-l bine pentru a se amesteca ingredientele.

Pentru a comanda uleiuri esenţiale pure, de cea mai înaltă calitate (cu grad terapeutic) şi pentru a beneficia de preţuri cu 24% reducere, creează-ţi astăzi un cont gratuit de Membru Young Living (wholesale) şi foloseşte ID-ul meu 10416169 la Sponsor şi Enroller, accesând link-ul:

După înscrierea ca membru Young Living, este foarte simplu şi uşor să comanzi, iar uleiurile vin în câteva zile la tine acasă. Explorează catalogul online şi vezi ce te atrage.

Îţi urez să experimentezi esenţele naturii în viaţa ta şi să te bucuri de sănătatea pe care uleiurile ne ajută să o păstrăm într-un mod natural!