Începe un nou an şcolar cu Young Living

Prima zi de şcoală sau de grădiniţa va veni curând, iar emoţiile cresc atât pentru cei mai mici membri ai familiei, cât şi pentru adulţi, părinţi sau chiar bunici.  De aceea, acest nou început poate fi un motiv de griji şi reprezintă în multe cazuri o perioadă dificilă în viaţa unei familii.

Copilaşii par nerăbdători să-şi cunoască noii colegi sau să-i reîntâlnească pe cei vechi, să interacţioneze cu alţi copii de aceeaşi vârstă ca ei, să fie entuziasmaţi că îşi întâlnesc educatoarea sau învăţătoarea. Dar în sufletul lor, chiar dacă nu se exteriorizează întotdeauna, există o mulţime de emoţii care îi pot afecta la nivel somatic, emoţii care apar involuntar, temeri, frică de necunoscut, de ieşirea din spaţiu cotidiant, din zona de confort. Este o schimbare la care şi noi adulţii reacţionăm diferit, iar copii o resimt şi mai accentuat, cu toţii experimentând un mix de emoţii care pot deveni copleşitoare.

Sunt convinsă ca mulţi părinţi vor să afle soluţii pentru a-şi ajuta copii să se adapteze mai uşor şi să facă faţă la schimbări cât mai relaxaţi posibil.

Reînceperea şcolii este o perioadă stresantă şi pentru părinţi, care au grija pregătirilor, cumpărături de făcut pentru îmbrăcăminte, rechizite, manuale şi poate mobilier adecvat viitorului şcolar. Agitaţie, aglomeraţie, buget depăşit şi nervi întinşi la maxim de multe ori. Cum se poate trece mai uşor peste această perioadă? Există soluţii!

De asemenea, odată cu începerea şcolii, expunerea copiilor la diverşi viruşi şi tot felul de bacterii creşte, iar cei mai mici pot fi vulnerabili şi pot avea neplăceri chiar din primele zile de la intrarea în colectivitate.

Ritmul activităţilor întregii familii se schimbă, adaptat la orarul elevului sau al copilului de grădiniţă, iar orele de somn se vor ajusta şi ele noului program.  Nu va fi întotdeauna prea uşor, mai ales pentru copii, care pe timpul verii s-au obişnuit poate să se culce mai târziu şi să se trezească nu foarte devreme. Va fi o altă provocare nu doar pentru ei, ci şi pentru părinţi de a începe dimineţile matinale fără conflicte, cu voie bună, plini de energie şi entuziasm. Credeţi că se poate? Da, se poate, cu puţină voinţă şi apelând la ajutoare de nădejde!

După lunile de vacanţă de vară, copii sunt tot cu gândul la jocuri, plimbări şi alte activităţi recreative. Totuşi, programul zilnic şi noile informaţii care vin în ritm trepidant spre ei, le vor solicita sistemul nervos, concentrarea şi răbdarea de multe ori pe zi. Îi putem ajuta pe copii cu soluţii naturale, pentru a reţine cât mai mult, într-un ambient cât mai relaxant şi pentru a găsi plăcerea în ceea ce fac.

Pentru copiii mai mari (adolescenţi şi pre-adolescenţi) vor exista şi alte provocări care apar datorită vârstei. Adaptarea la noi colegi, căutarea unor prieteni potriviţi cu care să comunice şi care să le înţeleaga pasiunile şi interesele, noile provocări care pot veni dacă sunt într-un an de ciclu terminal sau la început de liceu, chiar facultate, pot aduce şi mai multe manifestări explozive, iesiri temperamentale în mediul familial. Plini de energie sau dimpotrivă copleşiţi de activităţile solicitante de la şcoală şi de acasă, adolescenţii trebuie să facă eforturi să înveţe să se aprecieze şi să-şi găsească încrederea, motivaţia, în iureşul tranformărilor profunde atât la nivel fizic, cât şi emoţional. Cu firi independente, dornici să-şi asume diverse riscuri, dar preocupaţi în acelaşi timp de a-şi găsi un drum ȋn viaţă, de a afla către ce să se ȋndrepte pentru a-şi urma pasiunile, tinerii în pragul adolescenţei sunt în căutarea echilibrului, iar situaţiile sociale complexe la care sunt adesea expuşi le testează limitele şi le conturează propriile valori ȋn viaţă. De aceea, este important pentru noi, ca părinţi să le fim alături şi să-i sprijinim cum putem mai bine în acest joc echilibristic. Echilibrul pe sârma vieţii este greu de găsit şi de menţinut şi pentru noi adulţii, dar mai ales pentru copii, pentru tineri. Învăţăm pas cu pas, zi de zi să păstrăm echilibrul şi să ne bucuram de toate oportunităţile şi provocările care ne însoţesc de-a lungul noului an şcolar.

Fie că ne dorim un sistem imunitar mai puternic, să fim mai plini de energie, să ne concentrăm ȋn timpul lecţiilor sau să ne controlăm emoţiile răvăşitoare specifice fiecărei vârste, să ne relaxăm, uleiurile esenţiale de la Young Living ne sunt de un real ajutor, folosite ȋn diverse combinaţii care vor acţiona eficient la nivel fizic, emoţional şi mental. Acest lucru este cu adevărat minunat: uleiurile esenţiale sunt benefice de la cele mai mici vârste până la cele mai ȋnaintate, fără efecte adverse dacă se folosesc cu un minim de precauţie, iar câteva picături pe zi sunt suficente.

Orice părinte ar trebui să se gândească din timp, pe lângă celelealte achiziţii care sunt necesare ȋn această perioadă, şi la sănătatea fizică şi emoţională care poate fi susţinută ȋn mod 100% natural, fără a aştepta şi alte procovări neplăcute ce s-ar putea ivi şi ar da şi mai mult bugetul, dar mai ales viaţa familiei peste cap.

Aşa că, pentru reȋntoarecerea la programul de activităţi şi şcoală, nu uita să pui pe lista de cumpărături şi uleiuirile esenţiale pure, terapeutice de la Young Living, dar şi alte produse pe bază de uleiuri esenţiale, care ȋi vor ajuta atât pe copii, cât şi pe voi adulţii să vă acomodaţi mai uşor noului program şi să ȋntâmpinaţi fiecare zi cu bucurie.

Prima zi de grădiniţă sau de şcoală poate aduce tot felul de emoţii, dar cei mai mici pot simţi diverse stări anxioase şi chiar tantrumuri la despărţirea de părinţi şi de mediul familiar, mai ales dimineaţa. Emoţiile intense se resimt la copilaşi care pot retrăi sentimente de ȋnstrăinare sau abandon. Dacă ȋnainte de ȋnceperea grădiniţei sau a şcolii, copilul era obişnuit cu uleiurile esenţiale, o brăţară pe care să aplici unul din uleiurile sale favorite, care ȋi creează o stare de linişte şi ȋl relaxează, ȋi va fi de mare ajutor, pentru că aroma degajată de acesta ȋl va ȋnsoţi pe parcursul zilei şi astfel sentimentul de siguranţă şi apropiere faţă de mediul cunoscut ȋl va calma rapid.

Aromaterapia este un instrument foarte eficient de a uşura procesul de tranziţie la noul mediu scolar şi la menţinerea unei conexiuni emoţionale cu părinţii şi cu siguranţa casei ȋn care a crescut, prin intermediul simţului mirosului, primul simţ pe care orice om ȋl experimentează odată cu venirea lui pe lume.

Uleiurile de citrice simple (Orange, Bergamot, Tangerine, Lemon) sau ȋn combinaţie cu mentă (Peppermint, Spearmint), dar şi amestecul de uleiuri esenţiale Citrus Fresh sunt foarte potrivite pentru ale difuza dimineaţa, la prima oră, ȋn timp ce copilul se trezeşte şi se pregăteşte de şcoală sau grădiniţă. De asemenea amestecul En-R-Gee difuzat va aduce, pe lângă un plus de prospeţime, un val energie pozitivă, iar dimineaţa va ȋncepe cu mult optimism.

Pentru a reduce tracul şi anxietatea plecării la şcoală, pentru a-I încuraja să accepte provocarea unei noi zile în mediul şcolar, poţi aplica 1-2 picături de Stress Away la încheietura mâinilor, la ceafă şi 1-2 picături de Valor (numit şi uleiul curajului) în tălpi. Astfel, copilul nu se va simţi copleşit de volumul mare de informaţii, de rigoarea programului sau de schimbările ce intervin, ci va avea mai multă încredere în sine, în forţele lui şi va face faţă cu relaxare provocărilor întâlnite pe parcursul zilei.

Peace&Calming este un amestec de uleiuri esenţiale ce poate fi folosit cu succes în cazul copilaşilor mai mici care obişnuiesc să aibă o nelinişte accentuată sau tantrumuri la despărţirea de părinţi, dimineaţa, când sunt lăsaţi la grădiniţă sau la şcoală.

Alte uleiuri esenţiale care îl pot linişti atât pe copil, cât şi pe adulţi pot fi Frankincense, Acceptance, Motivation, Joy sau Tranquil roll-on. Fiecare individ este diferit, la fel şi copiii sunt diferiţi, au chimii diferite şi ceea ce funcţionează în cazul unui copilaş poate să nu funcţioneze la altul.

Stress Away şi Joy, de exemplu sunt uleiuri esenţiale foarte utile care pot fi folosite de adulţi în loc de parfum (eu le folosesc zilnic din anul 2017) la ceafă şi la încheietura mâinilor. Astfel ele ne vor ajuta să privim cu optimism noua zi şi noile provocări, fără încordare de la primele ore ale dimineţii.

Uleiul esenţial de tămâie (Frankincense), dar şi cel de lemn de cedru (Cedarwood) conţin un procent mare de sesquiterpene (substanţe chimice naturale) care favorizează oxigenarea creierului, susţin funcţiile cerebrale, acţionând atât la nivel fizic, cât şi emoţional. Cei tineri au nevoie de atenţie sporită şi claritate în gândire pentru reţinerea informaţiilor noi, dar şi de eliberarea de stările de stres, de anxietate în perioadele suprasolicitante.

Pentru concentrare pe parcursul orelor de curs sau a programului de grădiniţă, fără stări de agitaţie, dar cu sprijin pentru inspiraţie şi stimularea atenţiei, GeneYus este un amestec de uleiuri esenţiale special conceput pentru copii până la vârsta de 12 ani, iar pentru cei peste 12 ani se poate folosi amestecul Brain Power cu aceleaşi efecte. Aceste uleiuri esenţiale pot fi difuzate şi în timpul temelor, acasă sau aplicate local, topic la ceafă, la încheietura mâinilor. Efectul lor este de a-i ajuta pe copii să se concentreze la proiectele şi activităţile din timpul studiului, să le stimuleze potenţialul şi gândirea.

Tot pentru concentrare şi calm în perioada pregătirii temelor pot fi folosite în difuzor uleiurile esenţiale de mentă (Peppermint), Rosemary şi Vetiver sau pentru copiii mai mari amestecul Clarity.

Amestecurile Believe, Transformation, Motivation sau Acceptance vor fi foarte utile pentru adolescenţi si pre-adolescenţi, având efect de echilibrare emoţională, creşterea încrederii şi conştientizarea potenţialului propriu, ajutându-i să-şi găsească motivaţia şi pasiunile constructive în perioada dificilă pe care o traversează, specifică vârstei lor, dincolo de judecăţi şi sentimente de frustrare, ruşine sau nevalorizare de sine.

Puteţi prepara într-o sticluţă cu roll-on un blend pentru focus din ulei esenţial de Lavander, Cedarwood si Vetiver (câte 15 picături din fiecare) şi ulei de diluţie V-6 sau ulei de cocos fracţionat, pe care copilul o poate purta în ghizodan sau în geantă şi îl poate folosi  în timpul zilei aplicat local la încheietura mâinilor.

Pentru protecţia împotriva viruşilor sau a diverselor bacterii, foloseşte Thieves roll-on aplicat seara înainte de culcare în talpa copilului, iar din ghiozdan nu ar trebui să lipsească soluţia de curăţare mâini Thieves Waterless Hand Purifier (care este alternativă sănătoasă a şervetelelor umede cu substanţe toxice, mai ales pentru copii) şi Thieves Spray pentru curăţarea suprafeţelor (a băncii, a vasului de toaletă, a scaunului de la şcoală). De asemenea, pentru susţinerea sistemului imunitar şi a celui respirator, foarte utile pentru difuzat în casă sunt amestecurile de uleiuri esenţiale Thieves, Purification si R.C.

Pacheţelul copilului pentru şcoală poate fi o provocare pentru părinţi, mai ales în dimineţile când pregătirile merg mai încet, iar copilul are nevoie de o gustare sănătoasă şi hrănitoare. Young Living ne oferă o alternativă minunată de a asigura nutrienţii necesari oricărui corp sănătos, chiar şi copilaşilor cu pacheţelele individuale de suc NingXia Red, care oferă vitamine, minerale, aminoacizi şi un plus de energie. Fiind un suc concentrat din fructe (piure de goji, prune, aronia, afine, cireşe negre) infuzat cu uleiuri esenţiale, sucul NingXia Red are un gust plăcut, îndrăgit de copii, fiind o alternativă mult mai potrivită decât sucurile acidulate sau alte băuturi care dăunează sănătaţii celor mici. De asemenea, copii care nu au alergii la nuci, se pot bucura în pauză de un baton Slique Bar, foarte concentrat, un dulce 100% natural, din fructe uscate, cacao, nuci şi seminţe, care le va spori energia şi nu îi va aduce în pragul oboselii în timpul orelor de şcoală.

După ce orele de studiu s-au terminat, pregăteşte o atmosfera relaxantă difuzând uleiuri esenţiale de Lavender şi Cedarwood, Bergamot, Citrus Fresh, Peace&Calming, RutaVaLa sau Stress Away. Aceste uleiuri esenţiale îi vor ajuta pe copii să se deconecteze după o zi lungă, încarcată cu diverse stări şi emoţii, cu activităţi solicitante pentru corp şi minte. Astfel ei se vor pregăti pentru un somn odihnitor, iar corpul şi mintea lor vor intra în starea de relaxare atât de propice regenerării celulare de care copii în creştere mai ales au nevoie. Aceleaşi uleiuri le poţi folosi şi tu în sarea de baie sau le poţi pune în difuzorul din dormitor.

Poate ţi se pare covârşitor numărul uleiurilor esentiale enumerate şi te gândeşti ca sunt prea multe, dar trebui să ştii că nu e nevoie să le foloseşti pe toate în acelaşi timp. Mare parte dintre uleiurile esenţiale simple şi amestecurile menţionate pentru parcurgerea cu succes a unui nou an şcolar le vei regăsi în Premium Starter Kit-ul cu difuzor DewDrop, cu care îţi recomand să începi călătoria în lumea aromaterapiei cu uleiuri esenţiale pure, terapeutice de la Young Living. Celelalte produse  sau uleiuri esenţiale le poţi cumpăra treptat, fără a simţi o povară financiară foarte mare, mai ales folosind avantajele programului de fidelitale Essential Rewards (Recompense Esenţiale).

Totodată, uleiurile esenţiale sunt extrem de versatile, iar un ulei esenţial poate fi un suport extraordinar în diverse situaţii, pentru a depăşi diferite provocări pe parcursulul anului şcolar. Un alt avantaj este că toate uleiurilor esenţiale menţionate mai sus pot fi folosite atât de copii cât şi de adulti, cu respectarea unor minime măsuri de precauţie:

Întodeauna respectă măsurile de siguranţă în utilizarea uleiurilor esenţiale pure, în special în cazul copiilor mici. Uleiurile esenţiale pure de la Young Living sunt foarte concentrate şi de aceea te sfătuiesc să te consulţi cu o persoană cu experienţă în utilizarea lor sau să citeşti informaţii pentru o diluare adecvată. Nu uita că în privinţa uleiurilor terapeutice se recomandă cantităţi mici (1-2 picături) aplicate topical, la interval de 30 – 60 de minute (mai puţin este mai bine).

Dacă ai nevoie de îndrumare, sfaturi sau doreşti să afli mai multe informaţii, mă poţi contacta, iar eu te voi ajuta cu drag!

Pentru a comanda uleiuri esenţiale pure, de cea mai înaltă calitate (cu grad terapeutic) şi pentru a beneficia de preţuri cu 24% reducere, creează-ţi astăzi un cont gratuit de Membru Young Living (wholesale) şi foloseşte ID-ul 10416169 la Sponsor şi Enroller, accesând link-ul:

După înscrierea ca membru Young Living, este foarte simplu şi uşor să comanzi, iar uleiurile vin în câteva zile la tine acasă. Explorează catalogul online şi vezi ce te atrage.

Îţi urez să experimentezi esenţele naturii în viaţa ta şi să te bucuri de sănătatea pe care uleiurile ne ajută să o păstrăm într-un mod natural!