Uleiul esenţial de copaiba

Copaiba - antiinflamator

Copaiba Essential Oil

Copaiba este o rășină fluidă produsă ca o sevă, care se acumulează în cavităţile din interiorul trunchiului unui copac din America de Sud din genul Copaifera. Deşi despre copaiba la nivel mondial, informaţiile sunt la început, populaţiile native acestei zone o utilizează de peste patru secole.

Copaiba se obţine prin incizarea trunchiului, procedeu care nu afectează arborele şi colectarea răşinii. Copaiba sau copahu este un arbore impunător, cu ramificaţii considerabile care poate atinge o înălţime de 35 de metri şi un diametru de 1,40 metri. Acesta creşte în pădurile amazoniene din Brazilia, Columbia, Peru şi Venezuela şi poate trăi până la 400 de ani. Arborele de copaiba produce o oleo-răşină denumită şi balsam de Amazonia, considerată din cele mai vechi timpuri de către indigeni ca fiind “uleiul vieţii” datorită extraordinarelor proprietăţi terapeutice. Aceasta este recoltată prin atingerea/lovirea sau găurirea trunchiului şi prin colectarea răşinii care se scurge în afară, în acelaşi mod în care şi siropul de arţar este recoltat. Când arborele este găurit, răşina iniţială este limpede, subţire şi incoloră – însă aceasta se îngroaşă şi se închide la culoare în contact cu aerul. Un singur copac de copaiba poate oferi aproximativ 40 de litri de oleo-răşină anual, ceea ce înseamnă că este o resursă (a pădurii tropicale) durabilă, care poate fi recoltată fără a distruge copacul sau pădurea în care creşte.

Uleiul esenţial de copaiba este singurul ulei obţinut prin extragere, în mod similar obţinerii cauciucului şi siropului de arţar. După extragere, oleo-răşina de copaiba, care își poate schimba culoarea în funcție de raportul dintre rășină și ulei esențial de la galben-pal la galben-maroniu, este distilată la aburi pentru a produce un ulei esenţial transparent, curat, care are un parfum lemnos, bogat şi reconfortant, cu un gust ușor amar și o aromă care amintește de balsamul copacului.

Cuvântul “Copal” este derivat din cuvântul spaniol pentru tămâie (copelli) şi se poate referi la diferite gume sau răşini exudate din copacii din Malaezia şi America de Sud. Se cunosc mai multe specii de copal: Copal negru (Protium copal), Copal alb (blanco) (Bursera bipinnata), Copal auriu (oro) (H.courbaril) şi Copal brazilian (Copaifera langsdorfii sau reticulata). Concentraţia de uleiuri volatile este de până la 75%, însă doar arborii din pădurea amazoniană conţin compuşii naturali optimi pentru a obţine un ulei esenţial cu grad terapeutic, cum este cel de la Young Living. Numai Copalul Brazilian sau Copaiba are o distincţie GRAS (Generaly Regarded As Safe) în SUA şi are cele mai multe cercetări efectuate şi publicate, pentru efectele sale antiinflamatorii.

Uleiul de copaiba este unic în compoziţie, micro-nutrienti şi proprietăţi. O mare parte a compuşilor activi ai balsamului de copaiba nu se regăsesc în niciun alt ulei esenţial, ceea ce îi conferă proprietăţi cu totul speciale.

Componentele active din uleiul esențial copaiba sunt destul de puternice, constând în principal din terpene, care sunt hidrocarburi cu efecte semnificative asupra funcționării corpului nostru. Având cel mai ridicat nivel cunoscut de sescviterpene antiinflamatorii, beta-cariofilene, în concentraţie de peste 85%, copaiba se foloseşte de regulă în tratarea cancerului, precum şi ca puternic antibiotic natural, întrebuinţat în tratamentul pentru sifilis, infecţii respiratorii şi paraziţi. Un studiu făcut în 1996 arată că beta-cariofilene este eficient în tratarea ulcerelor cauzate de stres. Uleiul esenţial de cuişoare (Clove) conţine 6-8%, uleiul esenţial de imortele (Helichrysum) conţine 8-12%, în timp ce uleiul esenţial de copaiba conţine 50% beta-cariofilene. Această substanţă (beta-cariofilene) este asemănătoare hemoglobinei şi are proprietăţi anestezice, cu acțiune mai puternică decât a ibuprofenului sau cortizonului.

Propietăţi terapeutice

Uleiul esenţial de copaiba este cel mai puternic ingredient antiinflamator de pe planetă.

Balsamul de copaiba este tradiţional utilizat în Amazonia şi Anzi ca un puternic antiinflamator, dezinfectant, cicatrizant şi regenerant, atât pentru afecţiuni pulmonare, osteoarticulare, musculare cât şi cutanate. Întrebuinţarea cea mai proeminentă a uleiului esenţial de copaiba este pentru reducerea durerii şi a inflamaţiei din corp. Înainte de descoperirea antibioticelor, balsamul de copaiba era indicat pe scară largă pentru tratarea afecţiunilor urinare, maladiilor venerice, durerilor osteoarticulare şi regenerarea ţesutului cutanat. Tămăduitorii populari au utilizat în mod tradiţional beneficiile topice ale uleiului de copaiba pentru a reduce iritaţiile cutanate şi pentru a calma zonele afectate de înţepături de insecte.

Datorită proprietăţilor sale, uleiul esenţial de copaiba are o multitudine de utilizări.

De altfel, în perioada 1820-1910, balsamul de copaiba era un medicament natural ce facea parte din farmacopeea oficială a SUA. Numeroase studii efectuate între 1960-1970 au demonstrat capacitatea puternic antimicrobiană contra bacteriilor rezistente la meticilină (Staphylococus aureus, Staphylococcus epidermidis, Bacillus subtilis, Enterococcus faecalis). Uleiul de copaiba este eficient împotriva bacteriei Streptococcus mutans, care este considerată principala responsabilă pentru cariile dentare.

Ultimele studii efectuate pe uleiul de copaiba relevă utilitatea acestuia şi în tratarea dermatitei cauzată de efectele nocive ale substanţelor chimice. Substanţa activă răspunzătoare se numeşte alpha-humulene, care are acţiune antiiritantă. În anul 2002, cercetătorii brazilieni au confirmat eficacitatea balsamului de copaiba în tratarea afecţiunilor cutanate grave, fiind considerat un puternic regenerant cutanat, emolient şi cicatrizant, recomandat în caz de răni grave, cicatrici post–operatorii, vergeturi, dezechilibre cutanate, psoriazis, dermatoze. Tenul gras, cu imperfecţiuni, beneficiază din plin de proprietăţile acestui balsam. Este absolut uimitor pentru obţinerea unei pieli mai sănătoase. Uleiul esenţial de copaiba poate fi aplicat direct pe vergeturi pentru a le estompa. Aplicaţi uleiul de copaiba ca pe un ulei de masaj pe aceste cicatrici. Bineînţeles, îl puteţi folosi într-o bază de ulei de măsline sau de cocos. Copaiba este folosit şi în tratarea unei varietăţi de afecţiuni dermatologice ce includ psoriazisul, eczemele şi mătreaţa.

Copaiba se remarcă fiind o soluţie naturală împotriva durerii. De fapt, efectele sale în alinarea durerii pot fi chiar mai puternice decât ale uleiului esenţial Wintergreen – care este bine cunoscut pentru ameliorarea durerii. Oricare ar fi cauza durerii, copaiba ajută la diminuarea senzaţiei de durere:  artrită, gută, Sciatică, dureri vertebrale, articulaţii ale spatelui (folosiţi aplicarea directă sub formă de masaj), dureri de cap, migrene, dureri cauzate de accidente, răniri (aplicaţi direct pe marginile exterioare ale rănii), dureri musculare (înlătură crampele musculare) sau fibromialgie.

Uleiul de copaiba este excelent pentru tratarea varicelor, îmbunătăţind circulatia sanguină. Pentru stimularea sănătății inimii și reducerea șanselor unui atac de cord sau a unui accident vascular cerebral, adăugați ceva copaiba ritualului dvs. de aromaterapie sau în paharul cu apă. Natura anti-inflamatorie și liniștitoare a uleiului esențial copaiba poate ajuta la ameliorarea tensiunii și tensiunii vaselor de sânge, permițând scăderea tensiunii arteriale și eliminarea tulpinii din sistemul cardiovascular. Acest lucru ajută la prevenirea aterosclerozei, care este una dintre principalele cauze ale accidentului vascular cerebral și a bolii coronariene.

Uleiul esenţial de copaiba poate stimula funcţiile pancreasului şi ale ficatului, eliberează stresul, promovează introspecţia şi poate încuraja vindecarea emoţională. Uleiul esenţial de Copaiba, uleiul de tămâie şi cel de smirnă, fac parte din clasa uleiurilor tămăduitoare, folosite în acest scop de secole. Aplicate în orice ritualuri de elevare spirituală, ne vor înălţa spiritul, ne vor oferi linişte şi concentrare lăuntrică. Datorită aromelor dulci-lemnoase ne vor ajuta la destresarea muşchilor tensionaţi.

Copaiba mai poate ajuta în afecţiuni respiratorii, afecţiuni ale rinichilor, afecţiuni digestive şi poate preveni formarea pietrelor la rinichi, este antiseptic, antimicrobian, diuretic, echilibrant, sedativ, calmant şi imunostimulant.

Utilizare

Cea mai pregnantă aplicare a uleiului esential de copaiba este cea directă, pe zonele dureroase şi pe inflamaţii, dar se administrează şi intern fără niciun fel de precauţii (excepţie făcând femeile însărcinate şi copiii), chiar dacă este atât de concentrat.

Uleiul esenţial de copaiba se poate utiliza:

  • prin inhalare și difuzare cu un aparat de aromaterapie
  • intern
  • aplicat local, pe piele sau zona care se dorește a fi tratată
  • în băi de șezut

Uz intern:

Uleiul esenţial de copaiba poate fi utilizat intern ca supliment alimentar, un real suport în trezirea sistemului imunitar. Ajută la scăderea inflamaţiilor interne, dar totodată previne apariţia cancerului. Îl putem adăuga în farfuria cu mâncare, în băuturi (sucuri) sau în salate.

Administrarea internă în scop terapeutic se poate face folosind și capsule vegetale, în care adăugăm câteva picături de ulei (între 2-5 picături) şi până la completarea capsulei, ulei de măsline, ulei de susan sau chiar ulei de peşte.

De asemenea, poţi amesteca 2 picături de ulei esenţial de copaiba, de până la 4 ori pe zi, într-o linguriţă cu miere, suc natural sau NingXia Red şi ia acest amestec intern în cazul: durerilor în gât, ulcerului stomacal, incontinencei urinare, gonoreei, infecțiilor urinare și ale tractului urinar, paraziților intestinali, afecțiunilor renale, cancerului, diareei cronice, bolilor venerice, tuberculozei, tetanosului, anginei pectorală.

Poţi adăuga 2 picături de ulei de copaiba în ceaiul de muşețel sau rooibos.

Uz extern:

În uz extern se folosește pentru masarea zonelor afectate, folosindu-se 2-4 picături de ulei. Îl poți folosi nediluat sau în combinație cu un alt ulei ale cărui proprietăți doreşti a le potența. Aplică 1-2 picături de ulei esențial de copaiba în cazul:

  • afecțiunilor respiratorii – sinuzită, bronșită, amigdalită – pe piept sau nas, arcadă
  • infecțiilor fungice ale unghiilor şi se masează direct pe unghia afectată
  • inflamații ale gingiilor
  • afecțiunilor digestive
  • dureriilor provocate de artrită, reumatism, sciatică, nevralgii, migrene
  • durerilor musculare, elongații, entorse, tendinite, piciorul atletului.

Este un ulei esențial ideal pentru sportivi.

Uleiul esenţial de copaiba este folosit cu succes în tratarea diverselor afecțiunilor dermatologice, chiar şi pe zonele  mai sensibile:

  • Acnee: se aplică direct pe rănile produse de acnee, câte 2 picături puse pe un beţişor de urechi; după 2-3 ore de acţiune se văd primele rezultate; calmează şi roşeaţă din jurul punctelor de acnee.
  • Vergeturi: se foloseşte în combinaţie cu ulei de măsline sub formă de masaj; se aplică direct pe vergeturi, vergeturile fiind o deformare a stratului dermic (între epidermă şi ţesutul subcutanat) ele apar ca nişte adâncituri, moi şi fade. Aceste adâncituri încep să se umple în câteva săptămâni. La fel şi în cazul celulitei.
  • Vene varicoase: masajul delicat cu ulei de copaiba va reduce treptat venele varicoase, prin drenarea şi punerea în circulaţie a sângelui blocat.
  • Tonusul facial: aplicăm în masaj delicat ulei de copaiba (nu este necesar a fi diluat) cu mişcări circulare pe întreaga faţă.
  • Cicatricilor, herpesului, dermatozelor, psoriazisului, verugilor.

Uleiul de copaiba este, de regulă, sigur pentru a fi aplicat în zonele mai sensibile ale pielii, fără a necesita diluţie, pe când multe alte uleiuri esenţiale nu pot fi aplicate nediluate.

De asemenea, uleiul de copaiba crește metabolismul (se aplică 2 picături pe talpă în fiecare dimineață), detoxifică ficatul (se masează zona ficatului cu 2 picături zilnic), iar pentru un masaj general revigorant adăugați 15 picături de ulei esențial de copaiba în 90 ml de ulei pentru masaj. Uleiul esential de copaiba aplicat in masaj local (2-4 picături) dă fermitate pielii după o naștere sau cezariană.

Parfumul unic, dificil de descris, cu note lemnos-răşinoase, profunde, balsamice şi aromatice, al uleiului esenţial de copaiba este foarte apreciat în crearea parfumurilor. Uleiul esenţial de copaiba poate fi folosit la prepararea produselor cosmetice, sau îmbunătăţirea acestora, împreună cu alte uleiuri esenţiale sau vegetale, pentru tenul şi pielea îmbătrânită prematur sau tenul gras.

În caz de tuse spasmodică, răceală, gripă, bronşită sau astm se recomandă băi, masaj şi inhalatii cu ulei esenţial de copaiba, iar pentru a elimina stresul şi oboseala, puteţi adăuga 4-5 picături de ulei esenţial de copaiba în apa de baie.

Baia de şezut:

O baie caldă de şezut în care adaugăm 8-10 picături de ulei esenţial de copaiba, va fi un ajutor important în neplăcerile cauzate de hemoroizi, fisurilor anale, eczemelor şi a diferitelor afecţiuni genitale precum: infecţii fungice şi bacteriene (de exemplu candida). Baia de şezut cu ulei de copiaba va distruge infecţiile la nivelul organelor genitale, va îndepărta durerile din zona pelviană şi va ţine la distanţă fungii şi bacteriile dăunătoare. De asemenea va susţine un flux benefic al sângelui în regiunea dorso-lombară.

Copaiba este unul dintre ingredientele cheie ale amestecului de uleiuri esenţiale Stress Away şi ale amestecurilor pentru aplicatoare roll-on cu uleiuri esenţiale Breath Again, Deep Relief şi Stress Away. Totodata, beneficiem de proprietatile uleiului de copaiba folosind şamponul Copaiba Vanilla şi balsamul de păr Copaiba Vanilla.

Uleiul esenţial de copaiba cât şi uleiul esenţial de tămâie sunt nişte uleiuri rare, care se obţin cu dificultate si trebuie sa acorzi atentie calitatii lor terapeutice. Young Living isi canalizeaza eforturile pentru producerea de uleiuri esentiale pure. De aceea vă recomand atenţie mare în alegerea uleiurilor esenţiale. Alegeţi doar uleiuri veritabile, testate şi marcă înregistrată!

Pentru a comanda uleiuri esenţiale pure, de cea mai înaltă calitate (cu grad terapeutic) şi pentru a beneficia de preţuri cu 24% reducere, creează-ţi astăzi un cont gratuit de Membru Young Living (wholesale) şi foloseşte ID-ul meu 10416169 la Sponsor şi Enroller, accesând link-ul:

După înscrierea ca membru Young Living, este foarte simplu şi uşor să comanzi, iar uleiurile vin în câteva zile la tine acasă. Explorează catalogul online şi vezi ce te atrage.

Îţi urez să experimentezi esenţele naturii în viaţa ta şi să te bucuri de sănătatea pe care uleiurile ne ajută să o păstrăm într-un mod natural!